"În esenţă, România este frumoasă, dar chipul îi este acoperit de murdărie" – Dan Puric

A fost odată Lucian Blaga

A fost odată Lucian Blaga

Te previn de pe acum – astăzi e altfel.

Începuturi

Nu ştiu pe cine am s-ating, probabil nu pe cei din propria-mi generaţie, căci am fost copilul ăla ciudat din clasă care, deşi nu iubea deloc comentariile aferente orei de română, cu tot tacâmul ce trebuia discutat şi interpretat şi răstălmăcit şi dezgropat din mormânt ca să ghicim starea de spirit a lui Eminescu în timp ce scria al treilea cuvânt din al patrulea vers din al şaptelea catren din a n-a poezie (huh, să respir puţin), a fost purtat totuşi pe gânduri şi răscolit de unele vorbe literare, poate lipsite de interes pentru ceilalţi. În anii de şcoală, pe când iubirile se trăiau în bănci şi se terminau înainte de a începe, se conturau primele iluzii romantice. Despre ce tot bat câmpii? Ia de citeşte.

Îmi amintesc ca şi cum ar fi fost ieri că într-o zi oarecare am deschis cartea la pagina asta. Să tot fi fost clasa a şaptea. Învăţam oximoronul. Şi nu l-am mai uitat niciodată, visând departe spre ziua când (un “el”) mi s-ar adresa: “Aşa-s de negri ochii tăi, lumina mea”. Eh, îi am căprui, dar ăsta-i deja un detaliu. Astăzi este despre Lucian Blaga, căci numai ce i-am vizitat casa memorială, locul copilăriei sale, de la Lancrăm (Alba).

Despre un mare român

Blaga e la îndemâna oricui. Dacă ai carte, ai parte, iar dacă ai “valoare”, se află pe bancnota de 200 de lei. A trăit frumos între 1895 şi 1961, dar nu-l găseşti la Bellu, ci este înmormântat la solicitarea sa chiar în vechiul cimitir din Lancrăm, în liniştea obârşiei sale. Nici că putea alege altfel omul care a spus că “veşnicia s-a născut la sat”. Al nouălea copil al unei familii de preoţi, poetul (şi dramaturgul, jurnalistul, filozoful, profesorul universitar) a deprins taina vorbirii abia la vârsta de patru ani, afirmând la maturitate despre sine că anii copilăriei i-au stat “sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului”. Curios lucru, poate tăcerea coace-n adâncurile minţii idei mai izbutite. Puţin spus, în ceea ce-l priveşte pe Lucian Blaga. În volumul său de debut, publicat la Sibiu în 1919, “Poemele luminii”, se regăseşte şi “Izvorul nopţii”, poezia îndrăgită de mine. Tânărul de atunci, la 24 de ani, vârsta mea de astăzi, a reuşit să rezoneze peste veac cu un copil căzut în visare în prima bancă dinspre uşă, iar pentru asta îi mulţumesc.

Casa memorială

Revenind la duminica excursiei noastre, eu am tot insistat să-i vizităm baştina, mânată nu ştiu exact de ce anume, că nu-s vreo cititoare cufundată în poeme cu substrat demn de a face subiectul unui roman. Speram, poate, să-i văd manuscrisul într-un colţ de masă, rodul unei străfulgerări de-o clipă, rămas într-un timp mai vechi, mai elegant şi poate mai sensibil, amprente gălbui ale trecerii nesimţite a vremii făcându-i cinste. Dar n-a fost. În schimb, alte schiţe împânzeau decorul, reînviind atmosfera şi înnobilând incinta. Privind, am conchis: mâzgâliturile lui Blaga, când renunţa la vreo metaforă, îmi fac caligrafia de ruşine. Ce frumos se scria, cândva.

Casa, recondiţionată de vreo 17 ani (din informaţiile oferite de către drăguţa doamnă care ne-a şi taxat intrarea), deloc modestă, aş spune, este mobilată cu piesele originale. În curte se mai află o construcţie la care nu am avut acces şi o cumpănă zăbovind deasupra unei fântâni din care de demult nu s-o mai fi scos apă, dar lângă care poţi reflecta la umbră pe două băncuţe. Îţi voi prezenta restul detaliilor în descrierea fotografiilor. De asemenea, tariful şi programul apar în imagini.

 

 

Cum ajungi?

Te-am avertizat că azi e diferit. Ştiu că de obicei prezint la început traseul, dar am lăsat datele exacte pentru final, ca să nu-mi întinez efortul artistic (râd). Lancrăm este situat la drumul mare, pe E 81, la o aruncătură de băţ de Sebeş (în administraţia căruia se şi află). Poţi vizita casa memorială a poetului aflându-te în tranzit spre Alba Iulia (unde chiar îţi recomand să ajungi!) sau, în sens invers, spre Deva, Sibiu sau Şugag, această ultimă cale purtându-te pe Transalpina.

De final, “Izvorul nopţii”:

“Frumoaso,
ţi-s ochii-aşa de negri încât seara
când stau culcat cu capu-n poala ta
îmi pare
că ochii tăi, adâncii, sunt izvorul
din care tainic curge noaptea peste văi
şi peste munţi şi peste şesuri
acoperind pământul
c-o mare de-ntuneric.
Aşa-s de negri ochii tăi,
lumina mea.”

P.S. Căutând poezia, am observat că puţine site-uri au scris “adâncii”, găsind mai degrabă “adânci”. Ce n-am mai uitat de la ora de română a fost cum doamna profesoară a accentuat importanţa acelui “i”, prin substantivizarea adjectivului culminând oda dedicată ochilor iubitei. Dar deja mă dau mare. Ce să mai, mergi la Lancrăm, călătoreşte, trăieşte, iubeşte şi mergi la oftalmolog, căci e mare pacoste cu ochii ăştia.

Vezi-ţi de ţara ta!

Surse: Wikipedia, Google Maps.

Călătorie în timp

Călătorie în timp

Ştii bine (sau poate nu) că uneori îmi place să te port prin “altfel de călătorii”, atinse de nostalgie. În câteva rânduri, astăzi este despre faptul că de mâine nu voi mai putea spune că am 23 de ani.

E doar un număr (nu, nu cifră, dacă te tentează eroarea), ştiu. E un 2 în faţă la care acest abac numit viaţă mai adaugă câte un an la aceeaşi frumoasă şi neînduplecată dată de 8 martie, până când va trece la al treilea rând şi, cândva, la vârste inimaginabile acum. De la un timp, timpul trece prea repede. În copilărie, ţi se adaugă primăveri pe nesimţite şi te percepi tot ca pe o furnică printre elefanţii care iau decizii pentru tine, dar habar n-ai ce efemeră e eternitatea aceea fericită care te mâhneşte. Mai apoi, începi să simţi tranziţia mult aşteptată, de care te agăţi cu dinţii atunci când subconştientul ştie că ai trecut de ea şi figurezi prin registre plicticoase ca adult.

Verific din când în când dacă în ultimii douăzeci de ani ziua n-o fi avut doar câteva ore, dar studiile sunt clare. Deşi am prins două milenii, l-aş aştepta şi pe al patrulea, căci sunt multe de făcut pe aici. Cum ar fi… să văd lumea. Doar nu credeai c-am să mă îndepărtez prea tare de profilul blogului, nu? Deşi mi-am ales drum greu pe făgaşul medicinei, de ceva vreme încoace (probabil grăind dramul de înţelepciune care vine la pachet cu axa timpului) m-a lovit realitatea propriei vieţi şi necesitatea imperioasă de a mă îndopa cu medicamente: clipe, trăiri, (doar) oameni frumoşi, drumeţii, fotografii, amintiri din călătorii pe care să le împart cu tine.

Te-am obişnuit deja cu faptul că închei orice postare cu un îndemn. Cel de acum este să nu neglijezi trecerea injustă a acestei imperceptibile variabile numite timp şi să o priveşti în ansamblu, nu doar sub aspectul a ceea ce vei face până la prânz. Ia o hartă şi pune-ţi degetul pe atâtea locuri câţi ani ai şi fă-ţi bagajele, excursia prin viaţa ta e asigurată, dar nu trebuie să fie singura. Fă-o să merite!

 

Parcul ASTRA Sibiu - romania nefiltrata
Împingând moara vieţii la Sibiu, în muzeul satului ASTRA.

 

Vezi-ţi de viaţa ta!

P.S. Cândva, scriam:

Cum stau aşa în dimineaţa vieţii,
Mă-ntreb ce-o să fac mai pe seară…
Ce vânt o să bată, ce culoare-i cerul?
Anii, bieţii,
Cum urcă pe scară,
Dezvăluind misterul.

 

Imbold

Imbold

Dacă această postare ar fi o carte, ar avea o prefaţă pe care ar scrie aşa: pentru mama şi tata.

Dragă cititorule,

Îţi mulţumesc. Ideea mea, născută aparent din nimic, dar hrănită toată viaţa, prin spiritul aventurier şi mereu cu dor de ducă, împlineşte astăzi patru luni. Nu se cădea să nu aduc vorba, că tot ne apropiem de finalul de an. În acest timp te-am făcut din vorbe şi te-am ademenit pe urmele mele sau te-am determinat să-ţi faci planuri pentru vara viitoare sau te-am plictisit, ba poate chiar contrariat. Dar uite, tu mi-ai mulţumit pentru idee, tu de colo m-ai încurajat să merg mai departe şi tu, din spate, mi-ai mărturisit că îţi place mult conceptul. Acest lucru m-a determinat să plănuiesc meru alte şi alte postări, dar şi… călătorii, căci de n-ar fi , nu s-ar mai povesti! Nu îmi este foarte uşor, întrucât ziua cred că a mai pierdut pe drum câteva ore, grăbindu-se să fie mereu la timp, pururea “astăzi”, iar eu m-am angajat faţă de mine însămi (şi sunt foarte critică!) să nu arunc compuneri de clase primare unui public mai mic sau mai mare, cum o fi. 

În continuare, întăresc convingerea că România este o ţară frumoasă şi încurajez cu drag vizitarea ei. Cred că am ajuns într-un punct în care ne-am blazat destul de ieftin, ca popor. Observ mentalităţi închistate, orbite de jocurile politice care antrenează clasicul “nimic nu merge în ţara asta”, ultragiate de avalanşa de gunoaie de prin peisaje pitoreşti, după ce tocmai au adus propria contribuţie, nepăsătoare la locurile care cu adevărat merită văzute şi, mă repet, dar şi respirate, simţite, trăite. Căci n-am spus-o eu prima, dar obiectivul nu este să supravieţuim, ci să trăim. Altfel, suntem simpli trecători ce nu ne-am îmbogăţit cu nimic sufleteşte. La final, când cel mai firesc lucru din viaţă trage linie, pleci gol.

Nu voi recomanda niciodată o locaţie exorbitantă, inaccesibilă, întrucât am crescut cu păreri sănătoase în privinţa căror lucruri îşi merită cu adevărat banii, astfel că mă poţi citi şi urma chiar în pofida aspectului financiar mai delicat. Am învăţat în aproape 24 de ani că adevăratele investiţii sunt de timp, bunăvoinţă, voie bună, optimism (las un pic la o parte, că tot nu s-a încheiat încă vacanţa de iarnă, aspectul profesional), iar câştigurile obţinute sunt singura avuţie din care nu poţi cheltui: amintirile.

Sfat: călătoreşte, române! Vezi-ţi ţara, la sat, la oraş, la mare, la munte, la deal, la câmpie, la margine de râu, la malul lacului, la mănăstire, la muzeu, la stână, la o terasă cu mâncare tradiţională, în maşină, în tren, cum vrei tu, când vrei tu şi cu cine. Numai fă-o, înainte să îţi dai comoara de acasă pe o mult râvnită vacanţă la Roma, să zicem. Nu uita că Traian a venit să îţi cucerească Dacia, o fi având motivele lui. 

Vezi-ţi de ţara ta!

Dacă vreodată voi scrie o carte, va fi despre călătorii. Şi pe prefaţa ei, va mai scrie: pentru că mi-aţi dat ocazia să înşir toate aceste rânduri şi m-aţi crescut, în mare parte, în maşină.

O postare fără imagini.