"În esenţă, România este frumoasă, dar chipul îi este acoperit de murdărie" – Dan Puric

Un aer nou la Şinca Veche

Un aer nou la Şinca Veche

Bine te-am regăsit! A trecut ceva vreme de când n-am mai împletit cuvinte… O recentă excursie prin Europa mi-a pus, parcă, frână mâinilor, întrucât mi-a fost imposibil să nu trec România într-un con de umbră, acolo unde ies la iveală lipsurile şi nepăsarea faţă de ocrotirea şi promovarea acestei ţări care le are pe toate. Drept să-ţi spun, am tot şovăit în faţa unei postări în antiteză faţă de tot ceea ce am scris până acum – o scriitură cu puternică tentă antiromânească (că doar e Nefiltrată) pe care am ales, într-un final, să o păstrez doar pentru mine. Cu toate acestea, nu m-am descurajat pentru mult timp – m-au inspirat ungurii, austriecii, cehii, polonezii şi slovacii care îşi văd de ţările lor, astfel că m-am întors la treabă! Ca să-mi alung gândurile rele, am ales o temă spirituală, învăluită în mister divin. Prin august, am petrecut o oră la Şinca Veche şi vreau să îţi povestesc despre asta. Vii?

Cum am ajuns?

Întorcându-ne dintr-un sejur petrecut pe plaiurile moldoveneşti, tăind Transilvania în două, ne-am îndreptat, la ideea mamei, spre satul Şinca Veche, în judeţul Braşov. Ce se află aici? Puţintică răbdare! Personal, nu mai auzisem de acest loc, dar îmbrăţişez cu drag orice nouă destinaţie. Sunt mai multe variante pentru a ajunge (toate, cu maşina), dar am să îţi ofer numai câteva, mai sigure, căci noi ne-am rătăcit puţin la plecare. Astfel, dacă porneşti din Braşov, Europeanul 68 reprezintă ruta mai directă, urmând ca după localitata Perşani să coteşti pe DJ104A, care te aduce la Şinca Veche. A doua posibilitate, mai pe ocolite, o reprezintă DN73, care te poartă până la Râşnov (că tot veni vorba, poţi trage cu ochiul la cele două articole despre oraşul din Ţara Bârsei), după care întâlneşti DN73A. De aici, tot înainte! În schimb, dacă vii dinspre Făgăraş, urmează E68 până la Şercaia, după care intră pe DN73A. Odată ajuns în sat, indiferent ce rută ai ales, DJ104E te va aduce, după un scurt traseu, în faţa porţii complexului de la Mănăstirea Rupestră Şinca Veche! Mare atenţie, sunt două intrări, dar te sfătuiesc să opreşti în prima parcare, e chiar mai aproape de obiectivul de vizitat (precizez acest lucru, întrucât navigatorul ne-a călăuzit până la capăt de drum, ocolind ansamblul). 

Ce se află aici?

În inima naturii, probabil deloc la întâmplare ascunsă în desişul pădurii, zace, de cine ştie când, o grotă care a primit multe nume. Fie că-i spui “Templul Ursitelor”, “Mănăstirea Rupestră” sau “Mănăstirea Săpată în Piatră”, lăcaşul de cult este unul aparte. Ferit vederii, situl face subiectul unei controverse legate de vechimea sa, dublată de o aură enigmatică întreţinută de vorbe din bătrâni, cum că aici s-ar împlini dorinţe exprimate prin rugăciune şi s-ar petrece fenomene paranormale.

Originea, precum spuneam, este dezbătută. Deşi primele menţiuni din izvoarele istorice o plasează în secolul al XVIII-lea, se crede, în baza câtorva temeiuri, că aşezarea ar fi, în fapt, mult mai veche – martora trecerii a câteva mii de ani. Având în vedere cele două altare şi lipsa vreunui semn al crucii pe pereţii încăperilor, se poate argumenta natura precreştină a lăcaşului. Alte voci spun că forma actuală a rezultat în urma degradării survenite în timp, care a dus la surparea pereţilor despărţitori ai două biserici, fapt ce ar explica prezenţa a două altare.

Intrarea este spectaculoasă, astăzi amenajată ingenios prin grija unei fundaţii, lucru despre care îţi voi vorbi imediat. Practic, acoperişul şi structura ce protejează şi susţin templul acoperă ceea ce se putea vedea odată, însă mi s-a părut că îi întăresc măreţia. Avertizat că intri pe propria răspundere, pătrunzi, printr-un intrând săpat de mâini sârguincioase, într-un spaţiu larg, cu boltă. Nu-ţi imaginai incinta ca fiind atât de încăpătoare, aşa-i? Practic, interiorul este format din mai multe camere şi galerii de comunicare, înfăţişarea curentă fiind rodul prăbuşirii câtorva dintre ele, în parte datorită infiltraţiilor, dar şi căutătorilor de comori dacice perindaţi pe aici, semn că obârşia îndepărtată a sitului ar putea fi mai mult decât un zvon. Dacă au găsit ceva, nu ştiu, dar îţi spun ce poţi descoperi tu în continuare.

De departe, cel mai captivant colţ al mănăstirii rupestre îl reprezintă locul în care pare că te afli pe o scenă şi atragi atenţia reflectoarelor. În inima grotei răzbate o lumină ca o binecuvântare, printr-un turn modelat din interior, lăsat fără miez la vârf, astfel încât razele soarelui să mângâie întunericul de sub piatră. Similitudinea cu turla unei biserici ţi se poate părea metaforică, dar cei ce studiază istoria locului presupun că aceasta îi era menirea, lumina pogorâtă în adâncuri asemuindu-se blândeţii unui Dumnezeu al celor care au făurit lăcaşul. Deloc întâmplător este şi faptul că strălucirea soarelui răzbate într-unul dintre altare. De altfel, se spune că energii benefice, canalizate prin turla plină de semnificaţii, l-ar cuprinde pe cel aflat în nevoie, ducându-se buhul că Templul Ursitelor ar îndeplini minuni (drept pentru care ai să vezi, înfipte în toate crăpăturile pereţilor, sute de dorinţe împăturite în hârtii ce par că au ajutat la consolidarea structurii). În plus, s-au răspândit şi vorbe potrivit cărora sub acest ungher, în pământ, ar începe un tunel de comunicare cu cetatea Râşnovului, dar ne rămân numai semnele de întrebare…

Mai mult decât atât, mănăstirii rupestre de la Şinca Veche i s-au atribuit şi fenomene mai puţin înţelese (a căror sursă ar putea fi, fireşte, un amator de senzaţional), precum apariţia unor sfere luminoase în filmuleţele şi fotografiile realizate aici, invizibile la momentul capturii lor pe cameră. Mie nu mi s-au arătat în imagini, dar cine ştie?

Deşi printre însemnele găsite în incintă se află Steaua lui David şi simbolul Yin şi Yang (a căror vechime, declară preotul din Şinca Veche, nu ar depăşi câteva decenii, fiind desenate probabil în scop de derută), există informaţii certe potrivit cărora slujirea a fost în rit creştin-ortodox, timp de vreo două veacuri, până în secolul trecut.

Revitalizarea zonei

Cum în această ţară omul de rând e nevoit de multe ori să preia hăţurile din mâinile unor marionete ce joacă pe scena politică, Maria Bâgiu Marino, un medic epidemiolog din Braşov, pensionat în 2004, a constatat starea deplorabilă a sitului, unde vegetaţia îneca nu numai o grotă, ci şi o istorie captivantă. Astfel, în acelaşi an a pus bazele Fundaţiei Ortodox-Creştine “Maica Sfântă – Bucuria Neaşteptată”, prin intermediul căreia a transformat complet aşezarea. Primăria i-a concesionat terenul, iar aceasta a demarat ample lucrări de reabilitare a obiectivului turistic, facilitând şi accesul către acesta. Ca rezultat al strădaniei doamnei Bâgiu Marino, Templul Ursitelor este astăzi ferit de intemperii, printr-un acoperiş special gândit. Aceasta nu s-a oprit aici, ci a schimbat peisajul înconjurător, într-un mod prietenos cu natura, astfel că în drum spre bătrâna mănăstire ai parte de o mică drumeţie prin pădure, pe poteci înguste şi întortocheate, delimitate de garduri rustice din nuiele împletite, iar din loc în loc poţi să te odihneşti pe băncuţe de lemn.

Cu alte cuvinte, vii la Şinca Veche pentru pace, armonie şi cu speranţă în suflet. Acest lucru este întărit şi de faptul că la intrarea mai îndepărtată în complexul turistic, cea pe care am accesat-o noi, tot prin sprijinul fundaţiei, s-a ridicat schitul de maici “Sfântul Nectarie”, care adăposteşte o părticică din moaştele acestuia. Construcţia seamănă mai degrabă cu o casă, fiind ridicată din lemn şi sprijinită pe piloni, având în componenţa sa şi toate cele trebuincioase măicuţelor. Din păcate, nu am intrat înăuntru, căci părea a fi mult de mers până la grotă (deşi nu este), iar vremea surprinzător de răcoroasă pentru o zi de august ne-a grăbit paşii.

Un ultim detaliu interesant pe care l-am zărit au fost vreo două magazine de obiecte bisericeşti desprinse parcă din Stăpânul Inelelor, semănând cu locuinţele hobbiţilor, încastrate în pământ, acoperite de verdeaţă. Am dat să intru într-unul, dar era închis. Poate data viitoare…

 

 

În concluzie, judecând acest popas turistic ca un întreg, m-a impresionat, poate mai mult decât farmecul mănăstirii săpate în piatră, însăşi determinarea unei românce de a readuce la viaţă şi în interesul publicului larg un loc neştiut de mulţi. Aşadar, ce mai aştepţi? Fă-ţi drum la Şinca Veche! Dar, până atunci…

Vezi-ţi de ţara ta!

P.S. Câteva dintre imagini nu îmi aparţin, se pare că frigul m-a reţinut din fotografiat… 

Surse: www.crestinortodox.ro,  www.sincaveche.ro.

 

Comentarii