"În esenţă, România este frumoasă, dar chipul îi este acoperit de murdărie" – Dan Puric

După-amiază la Râşnov – partea a II-a

După-amiază la Râşnov – partea a II-a

Atenţiune! Dacă eşti nou pe site, mergi mai întâi la prima parte a poveştii, întrucât evenimentele sunt legate. Pentru fidelul meu cititor…

Bine te-am regăsit! După cum lesne observi, nu te-am lăsat prea mult în aşteptarea celei de-a doua părţi a după-amiezii la Râşnov, târguşorul bătrân din Ţara Bârsei, căci m-am gândit că nu pot marca aniversarea a un an de România Nefiltrată mai bine decât printr-o nouă postare. Leagă-ţi şireturile, continuăm!

Dino Parc

La începutul excursiei nu ştiam dacă ne vom încadra în timp pentru a ajunge şi aici, dar orele au fost în favoarea noastră. Părăsind însetaţi cetatea, am parcurs o mică bucată din traseul destinat turiştilor mai sportivi, întâlnind şi trenuleţul hazliu în cale, decorat în spiritul… singurului parc tematic al dinozaurilor din România! Iată-ne, aşadar, la intrarea Dino Parc, dând în mintea copiilor (nu c-am fi prea departe de asta şi-n rest). Însă…

Dacă eşti părinte, ia aminte: nu-l aduce pe ăla micu’ din dotare înainte de salariu şi sub premiul I la Cangurul pe planetă, ca să simţi că merită investiţia. Glumesc, dar e bine de ştiut că, odată intrat acolo, până să înceapă traseul, te aşteaptă un vast magazin tematic, de unde chiar şi eu era să îmi cumpăr ceva. Dinozauri de toate mărimile, de pluş, de nepluş, ouă eclozate şi ne-, tricouri şi muuulte alte nebunii aşteaptă să intre în colecţia prichindeilor. Nu, n-am terminat. La etajul clădirii care marchează intrarea în complex există şi un Cinema 9D (îţi spun mai jos cam câte dimensiuni avea, de fapt), iar afară pândeşte o altă ispită – un perimetru de joacă destinat copiilor dornici de aventură. Şi cum distracţia face foame, poţi să-ţi îndrepţi familia către restaurantul în care denumirile preparatelor şi meniurile sunt personalizate în stil preistoric. Succes!

Itinerariul prin pădure este chiar interactiv: te pândesc 47 de dinozauri mici, mari şi foarte mari (dintre care unul îşi mişcă sacadat capul şi ghearele din faţă, pe fundal de “gâr, gâr” ce răsuna probabil şi în vremuri imemorabile prin păduri seculare). Aş zice că micuţii erau tare încântaţi, dacă n-aş recunoaşte că mă aflam printre ei, la rându-mi. Practic, la toate vârstele, turiştii se amuzau şi învăţau lucruri noi despre speciile figurate, fiecare dinozaur în mărime naturală având informaţii ataşate, iar traseul – presărat cu scurte întrebări şi curiozităţi despre această lume greu de imaginat.

 

 

O altă atracţie din parc reprezenta o platformă ce vibra la fiecare câteva minute, imitând eruperea unui vulcan (posibil şi paşii delicaţi ai unui dinozaur la vânătoare) întruchipat în faţa ei. Ne-a plăcut atât de mult, încât am rămas şi pentru a doua tură! Nu departe de aici era reliefat un crater la scară miniaturală, alături rulând un filmuleţ menit să amintească felul în care se presupune că au pierit aceste vieţuitoare, prin impactul unui maaare meteorit cu Pâmântul. Stimaţi dinozauri, îmi pare rău, dar parcă nu prea tare, nu cred că ne-am fi înţeles :(. O bucată mică de rocă spaţială (reală!), faultată la contactul cu planeta noastră, zăcea expusă în colţul ecranului, dar aş fi studiat-o mai amănunţit dacă geamul despărţitor ar fi văzut de curând o cârpă de praf. Eh, nu-i chiar o dramă…

Închei glorios recenzia despre Dino Parc, purtându-te în cinematograful 9D! Pe picior de plecare, cu gândul să nu ratăm reprezentaţia la orgă, a triumfat copilul din noi şi iată-ne la coadă, alături de părinţi şi odraslele lor neobosite. Cum capacitatea sălii nu depăşea 12 persoane, dacă nu mă înşel, ni s-au lungit urechile aşteptând, dar chiar a meritat! Filmuleţul a durat 4 minute, scaunele ne-au zgâlţâit, a “bătut vântul” şi am fost stropiţi cu apă. Au fost vreo 5-6 dimensiuni acolo, dar treacă de la noi. Traseul virtual nu era condimentat cu prea mulţi dinozauri, însă montagne russe-ul în care părea că zburăm a atins nişte înălţimi destul de veridice. Brr! Una peste alta, ne-am distrat pe cinste!

 

 

Înapoi la Biserica Evanghelică

Puţin ameţiţi după recenta experienţă, am părăsit parcul tematic, continuând traseul la picior, cu gând de a reveni în centrul oraşului. Nu e prea mult de mers, nu ai nevoie de vreo condiţie fizică extraordinară, doar să fii atent la maşini, căci o lungă porţiune este parcursă pe şosea, în mijlocul vânătorii pentru un loc de parcare. Am regăsit Piaţa Unirii ceva mai umbroasă, dar la fel de pustie. Am slăbit pasul, căci mai rămăsese vreme până la debutul concertului.

Ca o mică menţiune, nu pot scrie nicio recenzie a vreunui restaurant (din păcate), întrucât am fost în continuă mişcare, iar sandvişurile pregătite atent de Ciobănaş ne-au potolit foamea. Cu altă ocazie, în baza unui program mai lax, cu drag aş savura un platouaş ardelenesc şi aş turna o descriere culinară pe cinste.

Revenind la ceea ce am făcut, de fapt, până la momentul aşteptării autocarului ce avea să ne întoarcă la Braşov: crezând că poate nici nu mai găsim locuri, am fost aproape primii spectatori trecuţi de pragul bisericii ridicate la începutul secolului al XIV-lea. Reprezentanţii Festivalului Musica Barcensis ne-au întâmpinat cu un pliant ce prezenta operele ce aveau să fie audiate atât la orgă, cât şi la spinetă. Nu te ruşina, şi pentru noi a fost prima oară când auzeam de acest instrument (iertare, dacă ar fi trebuit să ştim deja de existenţa lui). Seamănă întrucâtva cu pianul, având clape şi coarde, dar împrumută din sunetul chitarei. Mie, cel puţin, mi s-a părut că umple spaţiul cu un clinchet plăcut.

 

 

Ne-am instalat comod pe una dintre băncuţe, fapt ce ne-a priit tare bine după oboseala acumulată de-a lungul zilei. Uitându-mă în jur, am constatat că eram printre foarte puţinii care scădeau media de vârstă (în aceeaşi oală fiind doi copilaşi îmbrăcaţi festiv, care probabil nu avuseseră multe de spus în alegerea acelei seri). Nu m-am simţit însă nicidecum stingherită printre acei (mult peste) “şase saşi (în şase saci)”. Concertul a durat o oră şi a fost susţinut de artiştii Cipriana Smărăndescu şi Paul Cristian. Recunosc că incinta considerabil mai mică a bisericii “Sfântul Matias” nu mi-a recreat senzaţia resimţită la Sibiu în urmă cu câţiva ani, dar în momentele în care muzica s-a auzit în acea seară, noi am tăcut împreună. Uneori e bine să vorbească numai gândurile. Ale mele s-au mai limpezit la finalul acelei zile toride şi am plecat chiar odihnită, ceea ce a picat la ţanc, întrucât urma să aştept “rata” în picioare, timp de 45 de minute, dar şi să călătoresc înghesuită, tot în poziţie bipedă.

 

 

Cam aici se încheie mica noastră expediţie pe plaiurile râşnovene, dar cum orice călătorie frumoasă este o promisiune de a reveni, cândva, de drag şi dor, nu mă îndoiesc că o vom face. Sper că ţi-a plăcut parcursul nostru şi te-am determinat să vizitezi orăşelul pitoresc din Ţara Bârsei!

Informaţii utile

 

Râşnov - România Nefiltrată
La Dino Parc am fotografiat în sfârşit cele trebuincioase!

În plus, biletul de acces la cinema a costat 10 lei.

Referitor la concertul de muzică sacră, reiau ceea ce am scris şi în prima parte a poveştii: accesul a fost gratuit (deşi la final erai invitat să faci o donaţie pentru fundaţia organizatoare, Forum ARTE, într-un coşuleţ în care credeam că sunt bomboane pentru spectatori, oprindu-mă la timp din a-mi afunda mâna printre bancnote). Bun, acum chiar am închis călimara! Până data viitoare,

 

Vezi-ţi de ţara ta!

 

Surse: www.dinoparc.ro, www.forumarte.ro.

Comentarii