"În esenţă, România este frumoasă, dar chipul îi este acoperit de murdărie" – Dan Puric

(G)astronomic – despre o marcă înregistrată

(G)astronomic – despre o marcă înregistrată

             Bine te-am regăsit! După o mică (mare) pauză de la scris, căci mă împresoară obligaţiunile studenţeşti, revin cu o povestioară delicioasă. Astăzi ai voie să fii abătut, însă doar din drum, precum am făcut şi noi (subsemnata împreună cu părinţii din dotare) în drum spre obârşia moldovinească. Nu, n-am greşit litera, iar dacă nu ştii la ce mă refer, te invit să citeşti postarea “Altfel”, din categoria “Altfel de călătorii”. Revenind, de cum părăseşti Buzăul se lasă un drumeag la stânga, considerând sensul de mers spre Râmnicu Sărat. Ai idee unde mergem? Sau, mai bine zis, simţi mirosul? Te afli în drum spre satul Pleşcoi.

Cum ajungi?

               Foarte simplu, odată ce identifici Buzăul pe hartă. Judeţul, oraşul sau râul, măcar. Nu de alta, dar din lipsă de inspiraţie le-au denumit pe toate la fel, ridicând probleme de geografie unora. Aşadar, la ieşirea din oraş, imediat după ce traversezi apele omonime, porneşte pe drumul spre Mărăcineni – Săpoca – Berca (îţi dau toate variantele, căci nu mai ştiu ce-ţi spune indicatorul), anume Drumul Judeţean 203K, din care la Săpoca răsare DJ 203L, pe care trebuie să îl urmezi în continuare. Google spune că sunt vreo 20 de kilometri până în satul Pleşcoi, comuna Berca. Dar gata cu treburile administrative, trec la subiect!

De ce aici?

             Noi, românii, suntem vestiţi pentru cum o facem de oaie. Mai descurcăreţi, unii au găsit însă o metodă prin care să o facă bine: te invit în raiul Cârnaţilor de Pleşcoi! Am păşit pentru prima dată pe aceste meleaguri prin 2008, în drum spre Vulcanii Noroioşi (nu departe de unde te afli acum, fiind şi subiectul următoarei postări). Auziserăm numai lucruri la superlativ despre aceste bucate de nişă şi ne-am oprit atunci la o margine de drum pentru câteva exemplare. Îmi amintesc să fi stabilit din capul locului că oaia nu era pentru mine, îndată ce am gustat. Cu toate acestea, timpul schimbă gusturile şi iată-ne ajunşi în acelaşi loc după nouă ani, unde o prăvălie formată din, împodobită cu şi ticsită de produse locale absolut autentice mi-a augmentat simţul olfactiv într-un asemenea hal, încât aproape că m-am săturat cu mirosul. Mint, îmi lăsa gura apă, dar era ultima zi din Postul Paştelui.

Unde se ascund bunătăţile?

               Toţi sătenii ştiu secretul păstrat din moşi-strămoşi, dar, asemenea Twix-ului drept şi celui stâng, care sunt la fel, dar nu aceleaşi, aşa s-a perpetuat şi disputa între comercianţii autorizaţi şi cei care pregătesc cărnurile în propria gosăpodărie, făcând vreun profit din vânzări peste gard. Fireşte, fiecare tabără are reţeta aia “adevărată”. Motivul pentru care am tras pe dreapta la Gabioti e că niciun “impostor” nu ieşise la interval cu măcar o bucăţ’ de cârnat (pregătindu-se şi oamenii de Înviere, probabil) şi tocmai când credeam că trebuie să ne resemnăm, ne-a ieşit în cale o firmă ce anunţa, impunător: atelier produse tradiţionale. Perfect!

Prăvălia lu’ Gabioti din Pleşcoi

            Iaca aici am ajuns. Gabioti ăsta nu e vreun italian venit să reinventeze tradiţia noastră şi eventual să ne-amestece carnea de oaie cu paste, ci e o combinaţie între Gabi şi Otilia, doi oameni de-ai locului ce s-au încumetat la birocraţia de a porni o afacere cu aceste produse (căci vei vedea, e vorba despre mai multe preparate). De pe site-ul lor, afli că faimosul cârnat de Pleşcoi este atestat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Nu sunt însă singurii producători autorizaţi din zonă. Urmează partea mea preferată, interiorul magazinului: ceva mai original şi românesc, în acelaşi timp, nu îmi mai fusese dat să văd de ceva vreme. De cum deschizi uşa, miresmele te învăluie ca într-o capcană şi ştii deja că nu vei ieşi cu mâna goală de acolo, indiferent de preţ. Dacă îţi evoc cumva o amintire apăsătoare a vreunei carmangerii cu faianţă albă, uită, n-au nici în clin, nici în mânecă. Babic, ghiudem (mezeluri foarte gustoase şi fără otrăvuri industriale, despre care povestesc cei de la Băcănia Veche, chiar aici), cârnat de Pleşcoi, toate atârnau de grinzile de lemn, plouând cu ele, parcă, precum şi nouă ne ploua în gură. Printre cărnuri felurite, iuţi numai cât îi priveai, odihneau în tihnă şiraguri de ardei roşii ca focul la vedere, proprietarii blagoslovind şi materia primă cu vreo câteva flăcări, cât să nu uiţi c-ai savurat un veritabil produs din inima Buzăului (aici, judeţul). Tot din tavan spânzurau şi căţei (nu chema Protecţia Animalelor, erau de usturoi!), care asezonează din belşug bunătăţile despre care ţi-am zis. Prin vitrine, erai poftit şi la pastramă de oaie sau de porc, muşchi ţigănesc, lebăr, mici de casă şi alte nebunii. Pe rafturi odihneau tot soiul de “ţărăneli” ferecate în borcănele rustice, ceva mai vegetariene, numai bune de asortat la o masă copioasă de Paşte. Ce să mai, prăvălia lu’ Gabioti m-a copleşit si m-a convins să revin!

Ce-am cumpărat noi?

             N-am întins prea mult coarda. Am achiziţionat must have-ul locului, adică vreo câţiva metri de cârnat, dar şi un exemplar de babic. Site-ul producătorului nu afişează preţurile şi nu mai ţin minte exact cât a costat fiecare, dar ce pot afirma cu certitudine este că un kilogram de cârnaţi de Pleşcoi joacă în jurul a 25 de lei (24-25). I-am mirosit tot drumul spre Moldova, visând la momentul sacrificării lor. Dulce-n inimă şi piperat în cerul gurii, aşa-i cârnatul acesta (l-am degustat la vreo două zile după). De data aceasta, nu mi-a mai lăsat un gust pregnant de oaie de care să nu mai reuşesc să scap, ci mi-a bucurat papilele gustative cu proporţiile perfecte ale ingredientelor. Babicul este o delicatesă destul de greu de tăiat şi măcinat între dinţi, dar bănuiesc că o fi de la lipsa de E-uri. În orice caz, gustul e minunat, recomand!

 

 

Istoric

               Mai multe legende tronează în jurul originii cârnaţilor de Pleşcoi, dar una este aprobată de mai multe voci, astfel că ţi-o voi relata pe scurt pe aceasta. Se spune că în urmă cu mai multe secole, o ceată de haiduci şi-a făcut tabără în apropiere de apele Buzăului, la poalele dealurilor, furând oi din turmele bogătaşilor munteni aflaţi în drum spre târg, la oraş. Ca să nu fie prinşi cu prada vie, o tranşau în pastramă şi cârnaţi, reţeta perpetuându-se din neam în neam printre localnici. Cum o fi, cum n-o fi, bine că aceasta nu s-a pierdut şi meşteşugul nu s-a uitat, întrucât reprezintă un motiv de mândrie pentru ţară. Eu cred că e important ca gastronomia românească să fie susţinută sus şi tare! Tu?

P.S.: Prăvălia lu’ Gabioti îşi are sălaşul atât în Buzău, cât şi la Bucureşti! De asemenea, Băcănia Veche din Bucureşti achiziţionează produse marca Pleşcoi, astfel că în Capitală există în mod cert locuri de unde poţi să pleci acasă cu puţin din toate şi, de ce nu, cu o bucată de istorie. Poftă bună!

P.P.S.: Fii pe fază, continuăm drumul spre Vulcanii Noroioşi, în curând.

Actualizare!!! Producătorul Gabioti a anunțat că magazinul din București nu mai funcționează, din păcate.

Vezi-ţi de ţara ta!

Surse: http://gabioti.ro/http://bacaniaveche.ro, Google Maps.

Comentarii