"În esenţă, România este frumoasă, dar chipul îi este acoperit de murdărie" – Dan Puric

Început de martie la Sibiu – partea a II-a

Început de martie la Sibiu – partea a II-a

                        Mă ierţi dacă ultima dată am lăsat firul poveştii cam în pripă, dar sunt multe de spus şi mă temeam că n-ai să reuşeşti să mă urmăreşti până la final. Astfel, azi voi continua restul (şi cea mai mare parte a) istorisirii. Află câte poţi face într-un weekend la Sibiu şi hai după noi!

Înapoi în centru…            

                De cum am revenit în inima oraşului, toate temerile cu privire la goliciunea străzilor ni s-au spulberat: străduţele forfoteau de oameni, unii grăbiţi printre tarabele cu mărţişoare, alţii opintiţi în faţa vreuneia mai răsărite. Scrutând într-o baie de soare oferta de sezon, am ajuns încetişor în Piaţa Mare. Timpul era încă tânăr, dar mai toate atracţiile turistice închideau la ora 17:00, aşa că trebuia să ne facem un mic plan. Te vom purta imediat prin liniştea Bisericii Romano-Catolice, emblema oricărei vederi nostalgice întruchipând Sibiul, înălţimile ameţitoare (mai ales pentru Robert :))) ale clopotniţei Catedralei Evanghelice (da, ştiu am făcut un adevărat tur al religiilor, continuat duminică), iar mai apoi printre colecţiile baronului Brukenthal. Şi nu numai!

 

Sibiu - România Nefiltrată
Ne-am întors!

             

Biserica Romano-Catolică “Sfânta Treime”  

                Căutând un pic de linişte în mijlocul zarvei din Piaţa Mare, am intrat preţ de minute bune în calmul bisericii Romano-Catolice. Contrastând cu sobrietatea exteriorului, elementele arhitecturale şi decorative din incintă îţi bucură ochii. A fost construită de iezuiţi (ce aparţin ordinului călugăresc “Societatea lui Iisus”, aflat în serviciul direct al papei), în stil baroc, între anii 1726 şi 1733, ulterior ridicându-se un turn-clopotniţă (1738), decroşat faţă de navă (naos), prin gangul căruia sigur ai trecut de atâtea ori spre Piaţa Mică. Înăuntru, poţi admira (sau ruga, evident, precum am întâlnit câţiva credincioşi catolici) de la vitraliile atent lucrate la începutul veacului trecut la Budapesta şi pictura altarului datând din vremea construcţiei, la orga actuală a bisericii, instalată în anul 1860, de provenienţă vieneză. Pentru pasionaţi, mai multe detalii chiar aici. După ce ne-am odihnit pe băncile masive (tipice bisericii catolice), cugetând în tăcere, ne-a doborât răcoarea şi am ieşit în piaţa scăldată în soare. Până nu uit să precizez, intrarea este gratuită!

 

 

Catedrala Evanghelică

                  Trecând pe lângă ea în dimineaţa zilei de sâmbătă, văzuserăm că se poate urca în turnul de şapte nivele, fapt ce m-a surprins, întrucât niciodată în vizitele mele de până atunci nu aflasem că te poţi bucura de o panoramă atât de frumoasă asupra Sibiului. Cu această informaţie în minte, am trecut aşadar pragul catedralei în aceeaşi după-amiază. Situată în Piaţa Huet, aceasta este una dintre cele mai impresionante clădiri gotice din Transilvania, finalizată în anul 1520 şi aparţinând cultului Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România (ce îi cuprinde pe credincioşii luterani vorbitori de limbă germană). Păşind pe culoarul central, cu piatra topită de paşii neconteniţi din vremuri imemorabile şi până astăzi, interiorul maiestuos te învăluie într-o aură de mister din alte timpuri. Cândva, am asistat la un concert de orgă aici, care reverbera ireal în incinta catedralei. Că tot veni vorba, marea orgă a bisericii, instalată în 1914, este cea mai mare din sud-estul Europei.

În turnul Catedralei

                  După ce am rezonat cu atmosfera sobră a catedralei, am început să urcăm prin turnul înalt de aproximativ 74 de metri. Robert, deşi avid de fotografii inedite, e şi puţin stingher în spaţii claustrofobe care duc spre înălţimi ameţitoare, astfel că a fost amuzant (video mai jos). Iniţial se urcă pe o scară de piatră în spirală, dar apoi scările de lemn (cu un aer mai degrabă şubred) se întretaie în hăul turnului, astfel că s-a montat o plasă sub ele, încât să nu poţi zări “fundul sacului”. După ce îţi dai sufletul până sus, ajungi la nivelul celor trei clopote (unde nu vrei să fii în apropiere de ora exactă), iar apoi la ultimul nivel, la care sunt ataşate patru mici turnuleţe dispuse în cele patru zări, astfel încât să poţi admira în voie tot văzduhul. Locul meu preferat a fost cel din care, dincolo de armonia oraşului, poţi străbate până la munţii Făgăraş, încă ninşi pe piscuri la început de martie. Recomandăm cu drag învingerea spaimei de altitudine şi ascensiunea către acest loc care cu siguranţă rămâne nu numai în fotografiile digitale, dar şi în cele din amintiri. Din păcate, nu am luat notiţe referitoare la programul de vizitare de-a lungul anului (iar Internetul oferă informaţii contradictorii), dar în acea sâmbătă se putea intra în biserică şi turn între orele 10:00 şi 17:00, iar preţul a fost de 3 lei pentru studenţi (sper să nu mă înşel), în timp ce biletul întreg costa doar câțiva lei în plus (promit să nu mai uit să fotografiez toate aceste amănunte!)

 

 

 

 

 

Muzeul Brukenthal

                 După coborârea din înalturi, am poposit către o altă destinaţie turistică must have din Sibiu, şi anume Muzeul Brukenthal. Din capul locului îţi spun că nici eu, nici Robert nu ne pricepem să gustăm şi comentăm cu pertinenţă lucrări de artă, dar cei ce înţeleg cu adevărat pictura se vor regăsi aici într-un mediu propice, întrucât colecţia este importantă şi întruneşte pânze semnate de nume mari româneşti şi nu numai.

Cine a fost baronul Samuel von Brukenthal?

                 Palatul care îi poartă numele, aflat în Piaţa Mare, dar şi galeria de artă pe care o găzduieşte sunt roadele efortului şi pasiunii pentru cultură a lui Samuel von Brukenthal, un jurist sas, ajuns Guvernator al Transilvaniei, ce a trăit între anii 1721 şi 1803. În 1779 a ridicat, în stilul barocului târziu, edificiul elegant în care a organizat în timpul vieţii numeroase serate muzicale şi literare, devenite un centru de spiritualitate al regiunii. Încă din 1790, colecţiile de artă europeană ale baronului au fost accesibile publicului, cu trei ani anterior deschiderii muzeului Luvru din Paris. În 1817, graţie dispoziţiilor sale prin testament, palatul devine muzeu public, cunoscut ca Muzeul Brukenthal, contribuind la pionieratul instituţiilor de acest gen din Europa. Programul de vizitare al palatului Brukenthal, aici.

Atenţie la biletul unic de vizitare! 

                Sibiul oferă oportunitatea profitabilă de a vizita cât mai multe obiective (lista lor şi preţurile aferente, chiar aici) în baza unui singur tichet, drept pe care noi nu ni l-am însuşit, întrucât domnul casier de la Brukenthal nu a ştiut să ne explice foarte bine ce include biletul. Noi am optat pentru galeriile de Artă Românească şi Artă Europeană, dar şi expoziţiile extra din palat, pentru care am plătit vreo 11 lei fiecare (preţ redus pentru studenţi), însă abia acum când sap după informaţii, de pe siteul muzeului aflu că aveam dreptul la toate celelalte locaţii partenere. Deşi nu am fi avut timp să parcurgem tot traseul, am ajuns totuşi duminică dimineaţa la muzeul de Istorie (casa Altemberger), pentru care am plătit în plus, deşi nu mai era cazul. Aşadar, ţine minte acest aspect, e un artificiu util prin care poţi să-ţi fructifici maximal timpul petrecut la Sibiu.

 

 

Turnul Sfatului

               După ce ne-am odihnit picioarele în studio preţ de vreo oră, am revenit cu forţe proaspete, gata să cucerim apusul lăsat peste oraş. Deşi turnul Sfatului este mai scund decât turnul Catedralei Evanghelice, nu am regretat noul urcuş, întrucât jocul soarelui la asfinţit a fost parcă şi mai frumos, dar te las să priveşti imaginile. Construit în secolul al XIII-lea, acesta a găzduit iniţial la parterul său poarta de intrare spre cea de-a doua centură de fortificaţii a oraşului. Ulterior, după prăbuşirea etajelor superioare din 1585, s-au efectuat ample lucrări de reconstrucţie, finalizate în anul 1588 şi marcate printr-o placă de piatră inscripţionată în limba latină, situată deasupra gangului de trecere dintre Piaţa Mare şi Piaţa Mică. După secolul al XV-lea, turnul preia diverse roluri, printre care cel de depozit de cereale, punct de observare a incendiilor, închisoare sau muzeu. Astăzi, îl poţi vizita pentru preţul simbolic de numai 2 lei, în fiecare zi între orele 10:00 şi 20:00 pe timp de iarnă sau începând de la ora 8:00, vara.

 

 

Un moment… culinar! 

               Tot ce mi-a mai rămas să-ţi povestesc din ziua de sâmbătă este şi cel mai delicios moment, la propriu. La recomandarea domnului Sergiu, am mers agale prin pasajul şi piaţa Aurarilor, iar pe strada Târgului am găsit un altfel de restaurant. Micuţ, simplu, dar cochet, anunţat doar de firma albastră în monotonia caselor vechi din Oraşul de Jos, Syndicat Gourmet surprinde cu rafinamentul nepretenţios prin care îşi răsfaţă clienţii fie cu preparate româneşti reinventate, fie, precum se şi recomandă pe pagina de Facebook, cu bucate aromate, adunate din jurul lumii. Pasiunea lor pentru bucătărie merge până într-atâta încât se mândresc cu ingredientele exclusiv naturale pe care le folosesc, dinamica meniului în funcţie de anotimp, pastele din aluat proaspăt frământat şi deserturile fără zahăr şi gluten. Cu alte cuvinte, te afli într-un local care se respectă şi care te respectă. Servirea este promptă, iar atmosfera este intimă şi liniştită. E bine de ştiut că restaurantul este închis lunea. Ce am consumat? Voi lăsa imaginile să-ţi explice… A fost o cină pe cinste!

 

 

Duminică dimineaţă

               Of… nu mai era mult şi urma să plecăm! Dar aşa cunoşti finalul unei călătorii reuşite, după asemuirea cu un vis frumos la limita dintre somn şi veghe. Profitând de ultimele momente prin însoritul Sibiu, ne-am abătut niţel din drumul spre gară (unde am mers devreme pentru a lua biletele, ca să fim siguri că prindem loc în tren) şi am efectuat ultimele incursiuni religioase. 

Catedrala Mitropolitană

               Mai întâi, am intrat în Catedrala Mitropolitană, unde tocmai se desfăşura liturghia obişnuită duminicală. De cum intri în curte, se impune prin măreţie şi îţi lasă un sentiment de trăinicie. Având hramul “Sfânta Treime”, lăcaşul ortodox construit între anii 1902 şi 1906 reprezintă, încă de la inaugurare, catedrala Arhiepiscopiei Sibiului şi a Mitropoliei Ardealului. Arhitectural, edificiul prezintă caracteristicile unei bazilici bizantine, fiind o copie la scară redusă a Sfintei Sofia din Istanbul. Interiorul, în mijlocul căruia tronează un candelabru aurit cu 76 de becuri, executat la Viena, are o capacitate de 2000 de persoane şi este pictat în culori vii. După ce am asistat câteva minute la slujbă, am pornit spre gară. Ceva în plus: chiar în faţa catedralei, pe latura opusă a străzii, tronează o plăcuţă inscripţionată astfel: “Aici, a poposit Mihai Eminescu pe vremea când era sufleur la trupa dramatică a lui Matei Pascaly”.

Biserica ursulinelor

                 Pornind agale la pas, undeva dincolo de Piaţa Mare am întâlnit o nouă biserică ce ne-a stârnit curiozitatea. Mai degrabă austeră la exterior, ne-a întâmpinat cu un fior la auzul corului unit într-un singur glas, aidoma lumânărilor ce ard într-o singură flacără. Şi aici se oficia slujba de duminică. Ne aflam în biserica ursulinelor, aparţinând cultului romano-catolic, însă tot aici îşi desfăşoară serviciile religioase şi preoţii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică (precum se întâmpla şi când am intrat noi). Biserica parohială a acestui ultim cult, cea a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, este ocupată de BOR încă din 1948, astfel că, începând cu 1992, călugăriţele ursuline au aprobat, sub numeroase condiţii, închirierea lăcaşului de cult pentru desfăşurarea slujbelor greco-catolice. Construită în secolul al XV-lea de călugării dominicani, în 1728 a fost dată în grija călugăriţelor aparţinând Ordinului Ursulinelor (catolic), care au adus modificări importante bisericii, de la un stil gotic, la baroc. Din păcate, nu ştiu din ce motiv, răsfoind printre poze, văd că am omis să fotografiem atât acest lăcaş de cult, cât şi Catedrala Mitropolitană. Ne pare rău!

Muzeul de Istorie Casa Altemberger

                După întoarcerea de la gară, ne-am aventurat încă de la deschidere (fiind singurii vizitatori) prin muzeul de Istorie Casa Altemberger. Aici, îţi reamintesc că am plătit vreo 13 lei de căciulă, deşi aparent deţineam un bilet unic de vizitare din ziua precedentă. Vezi, e util să mă citeşti! Casa Altemberger-Pempflinger, construită de primarul oraşului (Thomas, evident Altemberger) în perioada 1470-1491, a fost achiziţionată în 1545 de magistratura oraşului, devenind timp de 400 de ani (până în 1948) sediul Primăriei. Astăzi, găzduieşte muzeul de Istorie al Sibiului, care are multe de oferit. Turul se începe cu sectorul “Evoluţia comunităţilor umane în sudul Transilvaniei”, pe care noi l-am considerat chiar interesant. Dincolo de vitrine sunt aranjate la scară naturală diverse incinte gospodăreşti sau obiecte ce reflectă stilul de viaţă al populaţiilor din regiune, încă din paleolitic, până în perioada medievală. Ulterior, ai multe de văzut, printre care sălile de arme şi tezaurul din turn. Mai multe detalii, însă, chiar aici.

 

 

              După alte vreo două ore de respirat aerul central, însufleţit parcă mai abitir de turiştii nehotărâţi pe lângă tarabele cu mărţişoare (cât să ne facă în ciudă că plecam), am pornit-o spre cazare şi apoi pe lungul drum spre casă, mulţumită CFR. Păţania de la întoarcere o ştii deja, iar dacă nu, revino la partea I!

             Sperăm că te-ai simţit bine călătorind prin prisma experienţei noastre şi a ceea ce am reuşit eu să transpun în cuvinte. Sibiul e Sibiu în orice anotimp. Am zis!

 

Vezi-ţi de ţara ta!

Surse: Wikipedia, http://www.brukenthalmuseum.rohttp://www.sibiu-turism.rohttp://baroc.sibiu.ro.

Comentarii