"În esenţă, România este frumoasă, dar chipul îi este acoperit de murdărie" – Dan Puric

Călătorie în timp

Călătorie în timp

Ştii bine (sau poate nu) că uneori îmi place să te port prin “altfel de călătorii”, atinse de nostalgie. În câteva rânduri, astăzi este despre faptul că de mâine nu voi mai putea spune că am 23 de ani.

E doar un număr (nu, nu cifră, dacă te tentează eroarea), ştiu. E un 2 în faţă la care acest abac numit viaţă mai adaugă câte un an la aceeaşi frumoasă şi neînduplecată dată de 8 martie, până când va trece la al treilea rând şi, cândva, la vârste inimaginabile acum. De la un timp, timpul trece prea repede. În copilărie, ţi se adaugă primăveri pe nesimţite şi te percepi tot ca pe o furnică printre elefanţii care iau decizii pentru tine, dar habar n-ai ce efemeră e eternitatea aceea fericită care te mâhneşte. Mai apoi, începi să simţi tranziţia mult aşteptată, de care te agăţi cu dinţii atunci când subconştientul ştie că ai trecut de ea şi figurezi prin registre plicticoase ca adult.

Verific din când în când dacă în ultimii douăzeci de ani ziua n-o fi avut doar câteva ore, dar studiile sunt clare. Deşi am prins două milenii, l-aş aştepta şi pe al patrulea, căci sunt multe de făcut pe aici. Cum ar fi… să văd lumea. Doar nu credeai c-am să mă îndepărtez prea tare de profilul blogului, nu? Deşi mi-am ales drum greu pe făgaşul medicinei, de ceva vreme încoace (probabil grăind dramul de înţelepciune care vine la pachet cu axa timpului) m-a lovit realitatea propriei vieţi şi necesitatea imperioasă de a mă îndopa cu medicamente: clipe, trăiri, (doar) oameni frumoşi, drumeţii, fotografii, amintiri din călătorii pe care să le împart cu tine.

Te-am obişnuit deja cu faptul că închei orice postare cu un îndemn. Cel de acum este să nu neglijezi trecerea injustă a acestei imperceptibile variabile numite timp şi să o priveşti în ansamblu, nu doar sub aspectul a ceea ce vei face până la prânz. Ia o hartă şi pune-ţi degetul pe atâtea locuri câţi ani ai şi fă-ţi bagajele, excursia prin viaţa ta e asigurată, dar nu trebuie să fie singura. Fă-o să merite!

 

Parcul ASTRA Sibiu - romania nefiltrata
Împingând moara vieţii la Sibiu, în muzeul satului ASTRA.

 

Vezi-ţi de viaţa ta!

P.S. Cândva, scriam:

Cum stau aşa în dimineaţa vieţii,
Mă-ntreb ce-o să fac mai pe seară…
Ce vânt o să bată, ce culoare-i cerul?
Anii, bieţii,
Cum urcă pe scară,
Dezvăluind misterul.

 

Comentarii