"În esenţă, România este frumoasă, dar chipul îi este acoperit de murdărie" – Dan Puric

La plimbare cu mocăniţa Brad-Crişcior

La plimbare cu mocăniţa Brad-Crişcior

După lungi şi grele pauze, revin! Aşadar, aplauze… pentru o încercare de întoarcere la frumos, la cum era odată, nu “pe vremea mea”, ci a altora, tot români, dar poate mai veseli. Hei, am glumit cu elogiile. De-ţi place, mi le acorzi la final. Dacă nu, aştept oricând sugestii!

Povestesc astăzi despre o destinaţie aflată în legătură cu unele călătorii pe care le ştii deja, dar parcurse ulterior celei despre care îţi vorbesc acum (un fel de “The Hobbit” apărut după “The Lord of the Rings”). Ţi-am prezentat ultima dată rătăcirile mele prin inima Mărginimii Sibiului, la Răşinari, dar n-am ajuns acolo întâmplător. Veneam de la mult râvnitele plăcinte ale mamei Luţa, de la Ampoiţa (Alba), însă nici aceasta nu fusese ţinta acelui sfârşit de săptămână de pomină. Urmează-mă!

Unde, când?

Ai văzut probabil din când în când, pe la televizor, lăudate şi regretate deopotrivă, trenurile ce rulează (sau să folosesc trecutul, zici?) pe ecartament îngust în România. Cu alte cuvinte, tradiţionalele mocăniţe. Cea mai populară se află pe valea Vaserului, în Maramureş, dar acum vin să-ţi împrospătez informaţiile, căci am o vagă bănuială că nu ştii, de fapt, cât de multe sunt funcţionale (pentru o privire de ansamblu şi bine documentată, recomand să intri aici). La fel cum credeam şi eu anterior acestei experienţe. Se făcea că era sfârşitul de săptămână ce urma zilei de naştere a tatălui meu, în august anul trecut, astfel că am hotărât o escapadă familială ce trebuia să se încheie în seara respectivă, dar, ce să vezi, tocmai pentru că nu ne-am ţinut de program am putut să îţi ofer priveliştea din Răşinari. Planul iniţial fusese să ajugem la mocăniţa de pe traseul Abrud-Câmpeni, judeţul Alba, dar am luat o marjă de timp insuficientă şi drumul în lucru spre Brad ne-a dat planul peste cap. Nu, postarea mea nu se încheie aici, exista un plan B. Nu pe o rută la fel de ofertantă ca peisaj, dar tot în temă, şi anume mocăniţa Brad-Crişcior, judeţul Hunedoara.

Cum ajungi?

Depinde de unde vii. Noi am mers multicel, ţinând Drumul European 79 chiar de acasă până acolo (trecând prin Petroşani, Haţeg, Deva, tocmai până la Brad, punctul de interes al excursiei de astăzi). Poate fi lejer o frumoasă ieşire “în goana zilei de azi” dacă locuieşti în zonă, dar atenţie la tronsonul Deva-Brad, cel puţin astă vară era în lucru şi ne-au oprit multe semafoare, încât pentru mai multă siguranţă, tata a trebuit să sune persoana de contact şi să îl roage pe domn să ne aştepte în caz că întârziem niţel (voi ataşa mai jos programul mocăniţei Brad-Crişcior). Deh, plan C nu mai aveam.

Cum a fost?

Îţi spun de pe acum că nu te voi amăgi cu peisaje răvăşitoare, căci micul tren te poartă mai mult printre casele oamenilor (schimbând cu ei câteva saluturi), mangâind frunzele pomilor de prin curţi, lunecând molcom în liniştea grăitoare de bine a locului. Mai captivantă a fost însăşi mocăniţa fumegândă. Aceasta avea două vagoane, dintre care unul normal şi un vagon bar de unde puteai să îţi iei vreun suc sau snacks-uri, dar am rămas fidelă unui sandviş preparat de-acasă, ceva mai consistent (no, apă’ după atâta drum, mere o-mbucătură), visând deja la plăcintele de la Ampoiţa, care, de altfel, s-ar potrivi de minune cu rusticul acestei scurte călătorii pe şine. Am rămas plăcut impresionată de întreţinerea trenului, “dotat” în mod simplu cu bănci de lemn lustruite şi decorat cu poze înrămate ale suratelor de prin ţară. E un sentiment plăcut să pluteşti agale prin file de trecut, în vacarm de locomotivă ce scuipă negru, cu faţa tăind aerul. Poate că pare puţin, dar mie îmi făcea impresia unei mici realizări. Cred eu, pentru a te bucura de astfel de momente, trebuie să mai fii, măcar un pic, copil. 

 

 

În plus…

Mocăniţa te “trage” cu o viteză maximă de 30 km/oră între staţia de la Atelierele Centrale Crişcior (locul de unde am pornit şi noi) şi gara din Brad, aceasta din urmă fiind o sursă de nemulţumire constantă pentru apărătorii patrimoniului cultural, întrucât frumoasa clădire ridicată în secolul al XIX-lea este lăsată în paragină şi stă să se prăbuşească, spre dezolarea localnicilor. Revenind la turismul feroviar, există şi o staţie intermediară, la Biserica Mare Ortodoxă din Brad, iar programul exact al plecărilor se regăseşte în fotografia de mai jos (dar atenţie, este cel stabilit pentru anul trecut). Aceasta este preluată de pe site-ul Societăţii “Calea Ferată Îngustă”, cea care a luat în ocrotire patru astfel de trasee, la iniţiativa unui austriac fermecat de ţara noastră şi stabilit aici, Georg Hocevar (dacă ai să-l google-eşti, e oleacă pătat de un dosar cu “trafic” de mocăniţe exportate în Occident, în care a fost achitat între timp, astfel că nu mai ştii de-i om bun sau nu prea, dar eu zic să rămânem cu ceea ce a realizat pentru noi în timp ce autorităţile române n-au putut sau n-au vrut). Tot de aici afli că Brad-Crişcior a fost prima linie reabilitată de către acesta, în anul 2001, după ce între anii 1907 şi 1998 fusese folosită pentru transportul de cărbune. Da, ştiu, te-am făcut să crezi, poate, că domniţele îşi etalau rochiile vaporoase în călătorii chic, dar o parte dintre mocăniţe au fost folosite în scop de transport al mărfurilor, precum şi cea din Maramureş transporta lemn. 

 

 

mocăniţa Brad-Crişcior-românia nefiltrată
Programul din 2016 al mocăniţei Brad-Crişcior

 

mocăniţa Brad-Crişcior - românia nefiltrată
Ca să ştii cine îţi scrie cu atâta măiestrie…

Lucruri practice

Nu te lăsa păcălit de ştiri mai vechi în care se spune că acest traseu este deschis turiştilor doar de Zilele Oraşului Brad, de Paşti şi de Crăciun. Anul trecut, spre exemplu, a circulat în fiecare zi de sâmbătă şi duminică, între 7 iulie şi 11 septembrie, oferind şi călătorii speciale cu ocazia sărbătorilor mai sus menţionate, dar şi pe timpul iernii. Preţul unei plimbări dus-întors este de 15 lei pentru adulţi şi 10 lei pentru copii (în caz că nu te-ai uitat prea atent la programul ataşat mai sus)

Ce poţi să mai faci în zonă

Dacă te pasionează (h)aurul, geologia şi “pietrele”, poţi vizita cu încredere “Muzeul Aurului” din Brad, nu vei fi dezamăgit. Noi am fost puţin, căci nu era chiar “our thing“. Pentru 15 lei, te învârţi (fără ghid, deşi explicarea suplimentară a minereurilor de aur şi a colecţiei de minerale, dar şi a fotografiilor cu altele asemenea, având formule chimice lungi cât o zi de post, s-aaaar putea să mi se fi părut şi mai anevoioasă) printre exponate a căror valoare nu o contest, dar pentru care trebuie să ai o anumită înclinaţie ca să le “guşti”. Spre final, apar totuşi etalate câteva instrumente de exploatare şi prelucrare a minereului aurifer, interesante. Pentru o aprofundare a acestei activităţi, care pare a fi o goană după comori, deşi este mai mult o căutare a acului în carul cu fân, recomand Muzeul mineritului din Roşia Montană. În rest, zona în care te afli este foarte frumoasă şi poţi alege ca următoare oprire staţiunea Arieşeni, spre exemplu (cândva, voi promova şi acest loc minunat).

 

muzeul aurului brad - românia nefiltrată
Ţi-am spus eu!

Sper că te-a bucurat povestea de astăzi şi că vei încerca, în sezon, să mergi pe urmele mele. Nu uita:

Vezi-ţi de ţara ta!

Surse: http://www.cfi.rohttp://www.ici-colo.rohttp://www.primariabrad.rohttp://adevarul.ro, Google Maps.

Comentarii