"În esenţă, România este frumoasă, dar chipul îi este acoperit de murdărie" – Dan Puric

Transalpina

Transalpina

Avertisment: acest drum nu se parcurge doar o singură dată.

Ziua bună! Am ales ca primă prezentare ceva ce-ţi taie respiraţia. Metaforic, dar şi din cauza aerului rarefiat, căci tocmai eşti pe cale să descoperi cea mai înaltă şi frumoasă şosea din România. Da, mai înalta decât Transfăgărăşanul pe care ai stat bară la bară weekendul trecut. Mai exact, cel mai înalt punct atinge 2145 m, în pasul Urdele (nu, nici eu nu ştiam “cifra” exactă).

De ce?            Ca să lămurim puţin lucrurile, o să fiu poate prea pătimaşă în acest post, pentru că drumul ăsta mi-a fost la îndemână, eu locuind în judeţul Gorj. L-am văzut şi rău, şi bine, dar de fiecare dată te aşează neputincios în faţa peisajului impunător care se schimbă după fiecare curbă. Sau poate noi ne schimbăm modul de a-l privi. Creste împădurite (sau defrişate, din păcate), vârfuri albe de nea şi-n miezul verii, văi ameţitoare şi păşuni cu iarăa grasă pictate cu sute de oi ce par că stau să cadă (mereu m-a uimit aderenţa acestor animale) defilează prin faţa ta fără să fi plătit bilet.

De unde şi până unde?             E greu să începi de undeva, întrucât Transalpina – DN67C întâlneşte în lungul său traseu [148,2 km între Sebeş, Alba şi Bengeşti-Ciocadia, Gorj (deşi capetele mai populare ar fi Şugag, Alba şi Novaci, Gorj)] o răscruce de drumuri la Obârşia Lotrului, de unde poţi porni fie spre Petroşani, Hunedoara, fie spre dezolanta Voineasa şi apoi Brezoi, întâlnind Valea Oltului în judeţul Vâlcea. Iată astfel că ai patru şanse din patru judeţe să ai frumuseţea asta chiar lângă tine. Dacă nu, alimentează şi vino încoace şi n-ai să regreţi. Keep în mind: dacă totuşi ai pornit din Sebeş spre Şugag, eşti doar pe un drum de legătură deocamdată, nu te aştepta la tot ce-ţi descriu. În plus, o altă variantă de capăt de drum ar fi pe vechiul traseu al Regelui Carol al II-lea (vezi istoricul), până la Sălişte, Sibiu (hmm, sunt cinci judeţe, de fapt). Da, te-am zăpăcit, dar sursele mele de informare se completează, mai degrabă:)).

harta Transalpina - romania nefiltrata
Harta Transalpinei şi drumuri de legătură

Când şi cu ce?          Doar pe timp de vară, căci în rest te-ai împotmoli în zăpadă. În acest an, deschiderea oficială a tronsonului Rânca-Obârşia Lotrului, “Adevărata Transalpina”, s-a făcut pe 11 iunie, urmând să fie închis odată cu venirea sezonului rece, probabil în noiembrie. Util este să ştii că există restricţie de viteză pe acest segment, 30 km/h, datorită amplasării deocamdată incomplete a parapeţilor. De asemenea, nu este permis accesul vehiculelor mai grele de 3,5 tone.

Un pic de istorie          Nu se ştie exact perioada care îşi revendică prima potecă peste munţi, dar se spune că ar data încă de pe vremea tachinării daco-romane, în care legiunile din peninsulă ar fi construit drumul ca variantă pentru accesul spre cucerirea Daciei. Certă şi încă vie în amintirea unor bătrâni este inaugurarea Transalpinei în 1938, de către regele Carol al II-lea, ca o punte între Ardeal şi Oltenia. Porţiuni din marginile vechiului drum regal au fost păstrate şi astăzi. Ca şi fun fact: deşi acum ţi se pare că munţii separă regiunile, sute de localnici din Mărginimea Sibiului au traversat “poteca dracului” spre Novaci, Vaideeni sau alte localităţi din Oltenia, astfel că tradiţiile, costumele populare şi ocupaţia (păstoritul) acestora sunt comune.

Un pic mai mult din istoria mea           Gata cu preluările. Începe nota personală. Mărturisesc că împreună cu ai mei am cam “târât” două maşini din 2003 încoace pe aceste coclauri, din toate zările. Prima dată era să cădem într-o prăpastie. În 2016, se circulă mai bine decât pe Europeanul ce trece pe la tine la poartă. Povestea a început, să zicem, în acel an. Staţiunea montană Rânca (ce ar merita un alt post), era pe atunci o grămăjoara de case mai degrabă modeste şi cu siguranţă un end-point, întrucât asfaltarea nu trecea de vârful Păpuşa, care străjuieşte staţiunea. În acea vară, la 10 ani, tatăl din dotare m-a corupt să-l urc. Îmi aduc aminte mai mult detalii tehnice, cum că am urcat cam greu şi am coborât şi mai greu, dar cu siguranţă trebuie să fi fost un sentiment înălţător. Mai puţin inspirată şi cu mult mai multă transpiraţie a fost decizia de a ocoli apoi vârful cu maşina, spre Obârşia Lotrului. Drumul nu numai că nu era asfaltat, dar nu era nici în plan. Lăţimea permitea cu indulgenţă o “bandă”, se trecea aproape exclusiv cu 4×4 (noi aveam o Dacie Nova), sub roţi scrâşneau bolovani proaspăt prăvăliţi din malul alunecos din dreapta, iar în stânga se înşirau tihărăi periculoase, la câţiva centimetri de roată. A fost un moment de cumpănă pentru noi, o sperietură zdravănă. A durat o veşnicie să traversăm zona aceea, dar totuşi am izbutit! Apoi a început legatura ce continuă şi astăzi. 

Vârful Păpuşa, Rânca - romania nefiltrata
O rezoluţie slabă a urcuşului din 2003

Imediat după această provocare, am întâlnit o stână. Mare chestie, spui. Pe atunci neştiută, săracă, la drum de pământ peste dealuri, lângă izvor de apă limpede, cu pui de ciobănesc în curte şi brânză de oaie pe care nu o găseşti în niciun supermarket, de sub acoperământul ei a apărut un cioban minunându-se la vederea unei maşini şi noi la vederea unui om după proaspăta păţanie. Străjuită de un dulău despre care cu regret am aflat acum vreo trei ani că a murit, Tarzan, stâna ne-a chemat apoi în fiecare an. Astăzi, mutată ceva mai sus pe traseu din cauza unor răuvoitori ce i-au pus foc, stâna Ştefanu aşează la mese mii de turişti. Înainte să te strepezeşti că nu dezinfectează cu Sanytol ceaunul de tocan de viţel sau de oaie şi că nu primeşti bon, mai taci şi cumpără un “meseu” – abreviere de la mămăligă cu smântână şi brânză (şi ceapă roşie) sau o porţie de tocan. Parcă 15 lei este un meseu, de exemplu. În plus, ai ocazia să te fotografiezi inedit în greoaia blană de oaie şi clopul specific ciobanilor. Nu te chinui să îţi imaginezi, voi ataşa dovezi.

Stâna Ştefanu - romania nefiltrata
Tarzan păzind stâna Ştefanu în 2006

 

Stâna Ştefanu - romania nefiltrata
Stâna Ştefanu amenajată în vechea locaţie, 2012

 

Stâna Ştefanu - romania nefiltrata
Pregătiri de masă în noua locaţie, 2016

 

Stâna Ştefanu - romania nefiltrata
Poftă bună!

 

Stâna Ştefanu - romania nefiltrata
Câini frumoşi şi-n 2016

 

Stâna Ştefanu - romania nefiltrata
Subsemnata în portul ciobănesc, 2015

Până la momentul asfaltării, începută în 2009, nu am mai călcat pe traseul Rânca-Obârşia Lotrului. Cu toate acestea, zona răspântiei fiind şi ea deosebită, am găsit un artificiu: drumul Petroşani-Obârşia Lotrului (DN7A). Nu la fel de spectaculos, este totuşi o cale de acces puţin bătută pe unde poţi face opriri că să iei o gură de aer cu miros de brad, să admiri crestele, să culegi fragi, zmeură, să te reculegi şi a fost calea pe care puteam accesa apoi drumul către stână. Porţiunea spre aceasta nu era încă asfaltată, făcând parte din Transalpina, dar totuşi practicabilă. Din păcate, DN7A este astăzi într-o stare deplorabilă, nefăcând parte propriu-zis, din Transalpina. Bilă neagră autorităţilor, ce nu se pot pune de acord să reabiliteze câteva zeci de kilometri la un nivel decent. Aşadar, sfat: NU ACCESAŢI această porţiune!

Obârşia Lotrului - romania nefiltrată
Un buchet de fragi cules de pe acest traseu, iulie 2015

 

Pe măsură ce te apropii de Obârşie, dai de… Lotru, cum era de aşteptat. Râu cu apă puţină, limpede, rece şi repede, taie văile dintre munţi în lungul traseu spre vărsarea în Olt. Pe malul lui savurăm adesea brânză de la stână cu roşii de acasă şi pâine din Petroşani, la mijlocul unei zile de pomină. Momente în care am învăţat că nu cele mai exclusiviste dish-uri din restaurante cotate Michelin creează legături. Pe tăpşanul ăla de iarbă verde, cu Lotrul la picioare, alături de părinţi, aveam, de fapt, foarte mult. Recent, s-a încheiat construcţia unei mănăstiri cu acelaşi nume pe celălalt mal, locul fiind cu adevărat binecuvântat de Dumnezeu.

Lotru - romania nefiltrată
Lotrul

 

Obârşia Lotrului - romania nefiltrată
Brrr!

Zona Obârşiei este animată, existând o regiune de camping mai mereu populată, dar şi câteva pensiuni. Acum e momentul să te hotărăşti încotro. Poţi să optezi spre Şugag, în nord. Te aşteaptă 60 de km nu la fel de fascinanţi ca “Adevărata Transalpina”, dar vei întâlni curând Lacul Oaşa, o întindere calmă de apă pe care poţi să te plimbi cu hidrobicicleta. În drumul tău vei întâlni cabana Oaşa. Pe aici am trecut în 2011 dinspre Şugag, când lucrările de infrastructură nu erau finalizate şi cabana puţin dezvoltată. De atunci, a crescut mult, atât în aria terasei, cât şi culinar – chiar acum câteva zile am mâncat un gulaş cum numai în Ungaria am mai gustat, atât cât trebuie de iute (adică foarte) şi un balmoş ce se topea în gură (mămăligă amestecată cu lapte, caşcaval şi alte nebunii lactate), la preţuri rezonabile: 15 lei pentru gulaş, cred că 18 lei pentru balmoş. Savurate pe malul lacului. Pe malul opus, pe un drumeag lăturalnic, se înalţă mănăstirea Oaşa, despre care nu vă pot spune nimic, întrucât nu am ajuns la ea. Dacă eşti însă tânăr dornic de frumos şi iubitor de Dumnezeu, poţi să te alături organizaţiei ASCOR, care oferă tabere în acest loc de linişte. Mai departe de Oaşa vei întâlni lacul Tău, continuând spre Şugag, Jina (aici păstoreşte Ghiţă Ciobanul), Poiana Sibiului, Sălişte, pictate în verdele cel mai pur. Aici se încheie Drumul Regelui.

Cabana Oaşa - românia nefiltrată
În aşteptarea mâncăraii la cabana Oaşa, 2016

Revenind la Obârşie, poţi înainta spre Voineasa. Nu vrei să ratezi lacul Vidra. L-am văzut şi gol, şi plin, şi iarna, şi vara. Descoperit mai mult la coada sa, e un loc în care trebuie să te dai jos şi să faci poze, apoi fiind mascat în mare parte de brazi. De câteva ori l-am admirat de la capătul opus, de pe baraj, diferenţa de nivel fiind ameţitoare. Fun fact: aici s-a antrenat cândva (nu ştiu dacă şi în prezent), lotul olimpic de canotaj. O chestie foarte mişto apărută de câţiva ani este Transalpina Ski Resort. Dacă eşti amator de sporturi de iarnă, s-ar putea să fie periculos, întrucât vei fi tentat să priveşti fermecat lacul în coborârea ta. Spre domeniul schiabil funcţionează o telecabină cu două opriri, despre care se aud zvonuri că s-ar lega cândva de Rânca (şşşşt!). Cel mai mare păcat este că vara se află sub lacăt, deşi ar aduce bani buni, priveliştea fiind spectaculoasă. Dar, cum fiecare lucru cu cap din România se îneacă ca ţiganul la mal (nu vă rog să îmi scuzaţi cacofonia), c’est la vie. Despre traseul tău în continuare, RIP Voineasa. O staţiune cândva exploatată la capacitate maximă, este de mult prea multă vreme rodul jocurilor sindicale şi în consecinţă, aproape părăsită. Este chiar un popas trist şi mă abţin de la alte comentarii. Tronsonul Voineasa-Brezoi nu spune mare lucru, eşti deja prea impresionat de ce ai văzut.

Lacul Vidra - românia nefiltrată
Nori pe lacul Vidra

 

Transalpina Ski Resort - românia nefiltrată
Transalpina Ski Resort

Astfel, mă întorc la “Adevărata”. Bun. Eşti în 2016, deci te afli în faţa unui drum asfaltat ca în palmă peste culmile care mi-au dat bătăi de cap în 2003. Fie că porneşti din Novaci, fie că deja ai parcurs un drum frumos până la Obârşie, te rog, pofteşte. Mai logic e să pornesc din capăt. Un reper al gorjenilor este “releul de la Rânca”, vizibil de la zeci de km. Când începi să urci, pare atât de sus. Când treci de el, este atât de jos. Câteva menţiuni despre staţiunea Rânca. Dacă eşti de oriunde altundeva decât din zonă, s-ar putea să te lase rece. Greşeşti, însă. Crescând de la an la an, a “mâncat” din teren şi a crescut vile şi pensiuni care mai de care mai cochete, pline pe timp de iarnă, dar accesibile şi vara. Din nou, dacă practici sporturi de iarnă, aici e locul tău. La intrare te întâmpină comercianţi cu felurite feluri de brânzeturi făcute de mâna lor (ce-i drept, la preţuri piperate, daaar, toţi îţi oferă să guşti şi crede-mă, e ceva!), cărnuri afumate, miere, mânătărci (geniale), suveniruri româneşti, blănuri de oaie şi multe altele. Acelaşi range de produse îl găseşti şi dincolo de Rânca, cu ceva mai mare varietate – porumb fiert, Kurtos, ţuiculiţe, şunculiţe pentru sufletul tău. Dacă treci şi de aceşti negustori, ajungi la stâna Ştefanu, descrisă mai sus (te sfătuiesc să îţi laşi stomacul gol pentru a mânca aici).

Transalpina - românia nefiltrată
No comment

 

Rânca - românia nefiltrată
Staţiunea Rânca lăsată în urmă…

 

Transalpina - românia nefiltrată
Nor tangenţial, 2012

De final Huh! Sper că n-am ratat multe, deşi tot ce-am trăit n-are cum să fie transpus într-o singură postare şi nici nu trebuie, căci tocmai asta încerc să obţin: să te determin să porneşti pe urmele mele şi să-ţi construieşti propriile amintiri. Este o distracţie cu buget redus aproape imperativ de valorificat pentru un român – o zi traversând Transalpina. Sper că ţi-am fost de folos.

Vezi-ţi de ţara ta!

Surse: Wikipedia, http://www.transalpina.biz

Comentarii